Local

Guvernul alocă bani pentru alimentarea cu energie termică din fondul de rezervă

Executivul a aprobat, în ședinta de astăzi, alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a populației.

Astfel, 310.426.000 lei au fost alocati pentru 31 de unități administrativ-teritoriale (UAT), în funcție de solicitările acestora înregistrate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

“Asigurăm continuitatea furnizării de energie termică în localități. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autoritățile locale”, a declarat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.

Totodată, ministrul a precizat că abia aseară a fost primită și solicitarea de alocare a sumei de 968 milioane lei din partea Municipiului București, pentru care nu a existat timpul fizic pentru o analiză care să permită o fundamentare corectă în raport cu celelalte solicitări. Cererea respectivă va face obiectul unei analize ulterioare împreună cu Ministerul Finanțelor.

Alocarea sumei de 310.426.000 lei pe unități administrativ-teritoriale, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației se va face conform tabelului de mai jos.

Nr. Crt.

 

Județul

 

Unitate administrative-teritorială

Suma alocată

mii lei

1

Arad

Arad

11.283

2

Argeș

Pitești

10.939

3

Bacău

Bacău

13.706

4

Bihor

Oradea

3.681

5

Botoșani

Botoșani

6.370

6

Brașov

Brașov

2.161

7

Brașov

Făgăraș

780

8

Buzău

Buzău

444

9

Călărași

Călărași

194

10

Cluj

Cluj-Napoca

9.117

11

Constanța

Constanța

22.507

12

Constanța

Mangalia

1.106

13

Dolj

Craiova

4.143

14

Galați

Galați

3.051

15                                                                                                                              

Giurgiu

Giurgiu

3.681

16

Gorj

Motru

3.814

17

Harghita

Gheorgheni

1.318

18

Harghita

Miercurea Ciuc

121

19

Harghita

Odorheiu Secuiesc

2.835

20

Hunedoara

Brad

3.000

21

Iași

Iași

45.906

22

Ilfov

Otopeni

1.150

23

Mehedinți

Drobeta Turnu Severin

44.596

24

Prahova

Ploiești

33.026

25

Suceava

Rădăuți

1.500

26

Suceava

Suceava

2.091

27

Suceava

Vatra Dornei

619

28

Timiș

Timișoara

53.819

29

Tulcea

Tulcea

12.900

30

Vâlcea

Râmnicu Vâlcea

6.874

31

Vrancea

Focșani

3.694

TOTAL

310.426

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page