AlteleEvenimentImportant

EVENIMENT | Un sucevean, deţinut în Penitenciarul Botoşani, şi-a tăiat gâtul cu un cuţit artizanal

Condamnat la cinci ani de închisoare de către Tribunalul Suceava pentru tentativă de omor şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani, un tânăr din comuna Pojorâta a încercat miercuri după-amiază să-şi pună capăt zilelor, tăindu-şi gâtul cu un cuţit artizanal.

Respectivul, Boby Ionuţ Lăcătuş, şi-a confecţionat respectivul cuţit dintr-o brichetă din plastic şi o bucată de tablă dintr-o conservă.

Reprezentanții penitenciarului l-au dus la spital, iar aici medicii au constatat că nu e vorba de o rană gravă, fiind transferat înapoi în celulă, după primirea îngrijirilor medicale.

Conducerea penitenciarului a deschis o anchetă, cazul fiind adus şi la cunoştinţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Potrivit primelor concluzii, tânărul ar fi recurs la acest gest motivând că îi este dor de familia sa, pe care nu a mai văzut-o din luna septembrie, când a fost încarcerat la Botoşani.

 

„Nu suportam ideea că mă înşală”

Boby Ionuţ Lăcătuş a fost trimis în judecată în a doua jumătate a lunii septembrie a.c., fiind acuzat că în seara zilei de 14 august şi-a înjunghiat soţia, o adolescentă de 17 ani, în gara Vatra Dornei Băi.

Cei doi erau despărţiţi de câteva săptămâni, soţia plecând de acasă şi mutându-se la locuinţa unui alt bărbat, în Vatra Dornei. În seara respectivă, tânărul şi-a chemat soţia  în gara din Vatra Dornei, chipurile pentru a-i da copilul. Victima a fost dusă de urgenţă la spital şi a fost salvată de medici.

Arestat preventiv la o zi de la comiterea faptei, Lăcătuş a recunoscutul totul anchetatorilor şi a mărturisit că a vrut să-şi omoare soţia .

„Declar că motivul pentru care mi-am înjunghiat soţia este gelozia, nu suportam ideea că mă înşeală cu altcineva… Intenţia mea a fost de a o ucide, pentru că m-a înşelat”, a declarat inculpatul în faţa procurorilor criminalişti.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page