Eveniment

EVENIMENT | “Istoricul Companiei de Jandarmi Botoșani (1894 – 1948)”, prezentat la Bucureşti

În data de 03 noiembrie a.c., cu ocazia desfășurării celei de-a XX-a ediții a Salonului de carte juridică, polițistă și civică, organizat la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne din București, a fost prezentat ,,Istoricul Companiei de Jandarmi Botoșani (1894 – 1948)”, în prezența doamnei chestor Irina Alexe, secretar de stat în M.A.I., a altor invitați, precum și a doi jandarmi botoșăneni, care nu puteau lipsi de la prezentarea cărții care îi reprezintă.

Autorul lucrării, profesor dr. Laurenţiu Ştefan Szemkovics – consilier superior în cadrul Arhivelor Naţionale ale Românei, a lansat această lucrare în luna iunie a.c. și la Muzeul de Istorie Județean Botoșani, din dorința de a scoate la lumină faptele jandarmilor botoşăneni, pregătirea şi preocupările pe care le-au avut pentru îndeplinirea misiunilor şi pentru a evidenţia profesionalismul acestora, de la înfiinţarea Companiei de Jandarmi Botoșani – 1 aprilie 1894, până la data de 18 ianuarie 1948.

Principalele surse de documentare pentru elaborarea acestei lucrări au fost Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, precum şi lucrările unor specialişti în domeniul sigilografiei şi heraldicii, menţionate în bibliografie, fiind tipărită la Editura Ministerului Afacerilor Interne.

Prieten al jandarmilor botoșăneni, autorul a lucrat la elaborarea însemnului heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, sprijinindu-ne și în vederea întocmirii documentației necesare pentru stabilirea Zilei aniversare a unității , care în acest moment se află la Comisia de Însemne Heraldice a M.A.I., unde așteaptă avizarea conform prevederilor O.M.A.I. nr.8 din 12.01.2011 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei de însemne heraldice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page