EVENIMENT | Accident la Botoșani. Șoferul a părăsit locul faptei

Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr de 26 de ani,  cu privire la faptul că pe raza comunei Bălușeni, a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, iar celălalt conducător auto implicat, se afla într-o stare vădită de ebrietate și a părăsit locul faptei.

Mai multe echipaje de poliție au desfășurat activități specifice pentru depistarea autoturismului responsabil de producerea accidentului, acesta fiind depistat, în scurt timp, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiu.

Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 70 de ani, din orașul Bucecea.

Bărbatul a declarat faptul că nu consumase băuturi alcoolice, însă, la testarea cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri procedurale.

 

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close