CulturaLocal

Două spectacole în acest weekend la Teatrul ,,Vasilache”

Vă invităm să vizionaţi un spectacol dedicat celor mici.

Spectacolul „Povestiri de buzunar” poate fi vizionat după bine-cunoscutul program din zilele de:

– joi – 12 mai 2022, ora 18:00;

– sâmbătă – 14 mai 2022, ora 11:00

– duminică – 15 mai 2022, orele 11:00 şi 12:30

„Povestiri de buzunar” este un spectacol cu actori şi păpuşi, interactiv şi atractiv pus în scenă de Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, muzica îi aparţine lui Constantin Panaite, iar din distribuţie fac parte actorii:  Florin Iftode, Anamaria Chelaru, Renata Voloșcu, Ana-Maria Apetrei.

„Sunt patru povestioare pline de haz, inspirate din Lumea celor care nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. Voi părinţi, prea ocupaţi, prea stresaţi de problemele vieţii nu aveţi timp să mai şi observaţi cu atenţie ce se întâmplă în lumea necuvântătoare ce ne înconjoară, aşa că, însoţiţi-i pe cei mici să vadă povestirile de buzunar” (Valentin Dobrescu – regizor artistic)

Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.

Preţ bilet 15 lei

 

Vă aşteptăm cu drag!

Până atunci… toate cele bune!

Vă invităm vineri, 13 mai 2022, de la ora 18:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Vasilache” să vizionaţi, în cadrul Studioului de Teatru pentru Tineret, spectacolul ANTISOCIAL de Bogdan Georgescu , un spectacol prezentat de Atelierul de teatru

DISTRIBUȚIA:

Darina Știr

Teofil Bozian

Sabina Ivanov

Raluca Stredie

Paula Cășăriu

Cosmin Lipovanu

Andreea Onișoru

Bianca Angelescu

Teddy Ștefănescu

Alexandru Sauciuc

Andrei Asiminicesei

Elena Atodiresei

Ioana Borfotină

Rareș Lemni

Cosmin Martiniuc

Sophia Mititelu

Ruxandra Rădulescu

COORDONATORI:

Lenuș Moraru și Gelu Rîșca

ANTISOCIAL, un spectacol al „adevărului”, al reacțiilor la cald și al consecințelor. Este libertatea de expresie sau nu „liberă”? Au întrecut elevii limita, profesorii au rămas fără toleranță sau părinții sunt prea nepăsători? Are cineva vreo vină, trebuie cineva pedepsit sau mereu vor exista asemenea situații?

Preţ bilet : – 15 lei pentru elevi şi studenţi;  – 20 lei pentru adulţi

Vă aşteptăm cu drag!

Până atunci… toate cele bune!

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page