AccidentEvenimentLocal

Două accidente la Botoșani din cauza zăpezii. O autoutilitară s-a răsturnat, iar un autoturism a derapat și a intrat într-un parapet – FOTO

Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, pe DJ 298, George Enescu – Dumeni. O autoutilitară, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat și a blocat, parțial, circulația rutieră. Din fericire, acestea nu au fost rănite.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au fost solicitați să intervină pentru că exista pericolul de izbucnire a unui incendiu.

La fața locului a ajuns un echipaj, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, drumarii, un echipaj de la Poliție și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu. După ce pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autovehicul, cu ajutorul unui buldoexcavator, autoutilitara a fost trasă cât mai aproape de marginea drumului. Se așteaptă intervenția unui utilaj greu pentru a o repune pe roți.

Și pe raza localității Dumbrăvița a fost anunțat, prin apel la 112, un accident rutier. Un autoturism a derapat și a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. Nu au fost anunțate persoane incarcerate și nu s-a impus intervenția pompierilor. Cazul a fost direcționat către Poliție, SJA și drumari.

Vă reamintim că, județul Botoșani se află sub o avertizare meteorologică tip “Cod Portocaliu” de ninsori abundente și viscol până mâine, la ora 14:00. În acest context, pe drumurile din județ se circulă în condiții de iarnă.

RECOMANDĂRI:

▪️Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

▪️Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

▪️Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

▪️Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

▪️Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page