Meteo

Cum va fi vremea în noiembrie

Vești bune de la meteorologi, care anunță temperaturi în creștere la începutul lunii noiembrie. Potrivit specialiștilor, prima săptămână aduce vreme bună în mare parte din țară, anunţă ANM

Vremea va continua să se încălzească uşor în zilele următoare, îndeosebi în regiunile intracarpatice, unde cerul va fi mai mult senin. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorãri noaptea, când izolat se va semnala burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, iar în a doua parte a intervalului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele pot depăşi 55…60 km/h.

Temperaturile maxime se vor situa între 14 şi 20 de grade, cele mai ridicate fiind în extremitatea de nord-vest a ţării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 1 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief va fi ceaţă. Presiunea atmosferică se va mentine la valori de regim anticiclonic – superioare celei normale, anunţă ANM.

Vremea 1 – 8 noiembrie 2021
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai acentuată în cele estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 8 – 15 noiembrie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în nord-est. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Vremea 15 – 22 noiembrie 2021
Temperaturile medii se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 22 – 29 noiembrie 2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales la munte. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință în general deficitară, mai ales în zonele montane.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page