AccidentEveniment

Copilă de 12 ani, ucisă de un autoturism de teren înmatriculat în Botoșani

Un dramatic accident rutier s-a produs marți, în jurul orei 11.00, pe DJ 208A, zona de ieșire din Bosanci spre comuna Udești.

O fată în vârstă de 12 ani a fost accidentată mortal în timp ce încerca să traverseze drumul. Pe de o parte, ar fi vorba de o traversare imprudentă, însă accidentul s-a produs în localitate, unde limita de viteză este de 50 de km/h.

Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că un tânăr în vârstă de 26 de ani, Cornel R., din municipiul Suceava, aflat la volanul unui VW Touareg cu numere de Botoșani, cu care circula pe direcția de la Luncușoara spre Bosanci, la intersecția cu strada Livezilor din Bosanci, a acroșat-o violent pe fata de 12 ani, localnică, angajată în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure.

Șoferul a încercat să evite tragedia, a tras de volan, dar impactul violent nu a putut fi evitat.

Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și continuă cercetările.

Principala cauză a accidentului va fi după toate probabilitățile traversarea imprudentă.

Având în vedere că tragedia s-a produs în localitate și luând în calcul și violența accidentului, ancheta ar trebui să urmărească și viteza cu care rula șoferul înainte de impact. Acest aspect ar putea fi stabilit în cadrul unei expertize de specialitate, cum se întâmplă destul de des în cazul accidentelor de acest fel.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page