LocalPolitic

Consilierii locali ai PNL au descis să nu participe la Ședința Extraordinară a Consiliului Local

Fostul primar Cătălin Flutur, liderul de grup al consilierilor locali PNL Botoșani, a transmis un comunicat de presă în care anunță un protest al acestora față de proiectul primarului Cosmin Andrei de a ”sparge” activitatea Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA).

DSPSA este condusă de consilierul local PNL Eugen Țurcanu, iar primarul PSD Cosmin Andrei intenționează să ia din atribuțiile acestei instituții prin reorganizarea activității.

Comunicat de presă:

Grupul consilierilor locali PNL decide să nu participe la Ședința Extraordinară a Consiliului Local din data de 15 iunie 2022, ora 10:00, ca protest față de proiectul de hotarâre aflat pe ordinea de zi la punctul 10 care face referire la studiul de fundamentare privind reorganizarea unor servicii publice de interes local

Considerăm că studiul supus aprobării Consiliului Local, privind reorganizarea Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement prin divizarea parțială și transmiterea patrimoniului administrat de aceasta, aferent Serviciului Intervenții Edilitare și Serviciului Amenajare Spații Verzi către Serviciul Public de Administrare a Piețelor, Oboarelor și Cimitirelor, nu reprezintă o analiză reală, profesionistă, în vederea reorganizării unor servicii publice, ci o formă mascată de modificare a structurii manageriale în interesul unei grupări politicianiste.

Invocarea unor argumente precum “este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, deoarece Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor are venituri proprii, aspect care ar duce la degrevarea bugetului local” nu are niciun fundament real, știut fiind faptul că și Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement are venituri proprii.

Din lectura ”studiului” nu înțelegem care sunt beneficiile acestei modificări administrative și cum crește gradul de eficiență în administrația publică locală.

Datoria noastră, în calitate de consilieri locali, față de botoșăneni, ne obligă să luăm atitudine și să le apărăm interesele, nu pe cele ale unei clici iresponsabile. Nu putem fi părtași la așa ceva, activitatea noastră de consilieri municipali fiind legată de cetățenii care ne-au votat.

În concluzie, nu vom participa la această ședință extraordinară și considerăm inutilă această mascaradă pusă în scenă sub titlul de măsură privind reorganizarea unor servicii publice de interes local.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page