Important

Cătălin Flutur: „Rezultatul real al votului exprimat de botoșăneni este cu totul altul și vom ajunge la el pe calea instanței”

Lupta pentru aflarea adevărului cu privire la votul exprimat de botoșăneni pe 27 septembrie continuă. Anularea de către Tribunalul Botoșani a deciziilor Biroului Electoral Municipal privind renumărarea voturilor nule din toate secțiile de votare, respectiv a tuturor voturilor dintr-un număr de 18 secții va fi atacată cu recurs de către primarul în exercițiu al municipiului, Cătălin Flutur.

”Era o decizie oarecum previzibilă, în condițiile în care documentele pe care le-am putut prezenta în primă instanță au fost relativ puține, atâtea câte am avut la dispoziție la momentul respectiv. Între timp am obținut zeci și zeci de probe concrete, indubitabile, referitoare la nereguli mari petrecute în cadrul procesului electoral. Vom depune în recurs toate aceste probe, care arată cum s-au produs neregulile și chiar oferă indicii privind fraudarea alegerilor. Rezultatul real al votului exprimat de botoșăneni este cu totul altul și vom ajunge la el cu ajutorul Justiției. Va fi o lecție dură și pentru cei care cred că pot deturna voința cetățenilor pe căi necinstite. Am depășit vremurile în care funcționa principiul lui Stalin că important este nu cum votează oamenii, ci cine numără voturile!”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page