Aceasta minune s-a petrecut în anul 351, în vremea împăratului Constanțiu, fiul Sfântului împărat Constantin. În acei ani, luase amploare erezia arianismului, fiind cauza multor dispute și scindări în interiorul Imperiului roman. Rătăcirile au continuat chiar și după primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. După moartea Sf. Constantin cel Mare, apărătorul dreptei credințe, unul dintre adepții arianismului a fost Constanțiu, fiul său, conducătorul părții estice a Imperiului Roman. După ce frații săi, Constantin al II-lea și Constans, creștini ortodocși evlavioși care conduceau partea de vest a Imperiului, au fost uciși în două bătălii diferite în anul 350, Constanțiu a rămas să domnească singur. În acea vreme, Sfântul Chiril, Patriarh al Ierusalimului, începuse o luptă susținută pentru combaterea arianismului. În anul 351, la 7 mai, deasupra Ierusalimului a apărut o cruce luminoasă, care se întindea de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproape 9 kilometri, ce strălucea mai tare decât soarele și a rămas pe cer 7 zile. S-a întâmplat atunci că era duminică. În ceasul al treilea, s-a arătat pe cer închinarea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra Sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit și s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci, toți câți aveau orice lucruri în mâinile lor și cei care erau prin case, lăsându-și toate treburile lor, ieșeau și priveau cu frică spre acel semn prea minunat. Atunci, toți locuitorii Ierusalimului, umplându-se de frică și de bucurie, de dumnezeiasca vedere, au alergat la sfânta biserică, cu mare umilință și cu căldura duhului. Alergau oamenii de toate vârstele și rânduiala, străinii și creștinii și cei de altă credință și toți cu o gură și printr-un glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari. Această minune a dus la convertirea la creștinism a multor păgâni și iudei. Atunci Sfântul Chiril, patriarhul Ierusalimului, i-a trimis o scrisoare împăratului Constanțiu, îndemnându-l să părăsească erezia și îndemnându-l să se alăture dreptei credințe. Arătarea Sfintei Cruci deasupra Ierusalimului a întărit pe ortodocși în credința lor și a contribuit la întoarcerea multor arieni în sânul bisericii. Aceasta este și o prefigurare a celei de-a doua veniri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe pământ când semnul Fiului se va arăta pe cer (Matei 24, 30).
