Local

Botoșănean salvat de la înec de pompieri

Un barbat de 37 de ani, aflat în pericol să se înece în râul Prut, a fost salvat de pompierii botoșăneni, în această după-amiază. S-a întâmplat pe raza orașului Ștefănești.

Acesta se afla la scăldat cu mai mulți prieteni și s-a îndepărtat de mal. Cei care îl însoțeau au sunat după ajutor la 112.

Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD, au ajuns, în cel mai scurt timp, la caz. Aceștia au constatat că bărbatul era la aproximativ 300 de metri de mal și l-au adus pe uscat cu ajutorul ambarcațiunii. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Nu a fost nevoie să fie transportat la spital.

Reamintim cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

✔ frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

✔evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

✔evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

✔nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

✔ nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

✔nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

✔nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

✔ echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page