Local

Apeluri false la 112!! Cinci botoșăneni au fost amendați de polițiști

În zilele de 19 și 20 octombrie, polițiștii botoșăneni au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice în rândul cetățenilor și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Astfel, în urma sesizărilor efectuate prin apel 112, polițiștii au intervenit la 76 de evenimente, cele mai multe dintre acestea fiind pentru aplanarea unor stări conflictuale.

Totodată, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de peste 4.000 de lei.

De asemenea, în aceeași perioadă, 5 persoane au fost sancționate contravențional pentru apelarea nejustificată a S.N.U.A.U. 112 sau pentru alarmarea fără motiv a forțelor de ordine.

Exemple:

Un bărbat din orașul Ștefănești a apelat S.N.U.A.U 112 spunând ca va arunca în aer o instituție publică.

Acesta fost sancționat de polițiști cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

O femeie de municipiul Botoșani a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, în urma unui conflict cu o altă persoană, ar fi fost lovită și udată cu apă de către aceasta, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor.

Aceasta a fost sancționată de polițiști cu amendă în cuantum de 100 de lei, pentru alarmare falsă.

Un bărbat din Ripiceni a apelat de mai multe ori S.N.U.A.U. 112 solicitând să vorbească cu polițiștii, fără a avea vreo urgență.

 

Polițiștii care s-au deplasat la locuința sa, l-au sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

 

Un bărbat din Dorohoi a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că are neînțelegeri cu un vecin, iar acesta din urmă, provoacă scandal, aspecte care nu s-au confirmat în urma intervenției polițiștilor, motiv pentru care, apelantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Un bărbat din Ștefănești, în urma unei neînțelegeri cu o persoană care transporta marfă, a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că persoana respectivă nu deține documente legale, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate de polițiști.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

 

Recomandăm cetățenilor să apeleze S.N.U.A.U. 112 doar în caz de urgență!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page