Important

Amendă și dosar penal pentru un tânăr de 22 de ani

Jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, zădărnicirea combaterii bolilor”, conform prevederilor art.352 din Codul Penal.

Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost observat ieri după-amiază de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în apropierea Pieței Centrale a municipiului Botoșani, motivul interceptării fiind lipsa măștii de protecție.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figura ca persoană carantinată la adresa de domiciliu din municipiul Iași începând cu data de 1 noiembrie, când a revenit în țară din Marea Britanie.

După câteva zile, a părăsit adresa declarată în punctul de trecere a frontierei și a venit cu un mijloc de transport în comun în municipiul Botoșani.

În fapt, în momentul identificării, el se plimba nestingherit cu încă doi prieteni, fără să îi pese câtuși de puțin de prevederile legale referitoare la prevenirea răspândirii COVID-19.

Nici nepurtarea măștii de protecție nu a rămas nesancționată, amenda primită fiind de 2000 de lei.

Dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page