AccidentEvenimentLocal

Accident pe o stradă din municipiul Botoșani. Ce alcoolemie avea șoferul

La data de 2 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Doboșari, din municipul Botoșani, a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit faptul că, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Doboșari, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, nu au rezultat pagube materiale sau victime.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recolatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page