ImportantLocal

LOCAL | Peste 300 de poliţişti vor acţiona în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ, la deschiderea noului an şcolar

Peste 300 de poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă

Luni, 11 septembrie a.c., poliţiştii botoşăneni vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Poliţiştii vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ, pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă.

De asemenea, în aceste zile, poliţiştii intensifică activităţile educativ-preventive şi de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licenţierii, existenţei inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, începând de mâine, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

Totodată, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

Poliţiştii au demarat acţiuni de identificare şi controlare a tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza  pentru elevi diferite activităţi preventive-educative.

     Poliţiştii botoşăneni urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar !

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page