Important

LOCAL | În atenția șoferilor: senzori în asfalt pentru prinderea vitezomanilor. Iată unde sunt amplasați aceștia în Botoșani și Suceava!

Poliția Română le-a pus gând rău vitezomanilor, pe care vrea să-i identifice acum cu ajutorul camerelor pentru roviniete. Aceste camere vor avea și rolul de radare fixe, sistemul funcționând pe baza unor senzori din asfalt.

Camerele vor fi amplasate și pe unele drumuri din județele Botoșani și Suceava.

Radarul începe să funcționeze în momentul în care roțile din față ale mașinii ajung la senzorul din asfalt. Sistemul calculează în cât timp veți parcurge 2,5 metri (adică distanța până la următorul senzor). Dacă ați depășit limita maximă de viteză, 130 de kilometri pe oră, veți primi amendă acasă, în plic.

Camerele de roviniete de acest fel vor fi prezente pe toate drumurile importante din România, iar dacă se vor introduce și pe drumurile naționale, numărul amenzile vor crește simțitor.

În prezent, pe teritoriul României sunt amplasate 74 de camere video care verifică dacă șoferii au plătit sau nu rovinieta.

În 2015, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a instalat pe drumurile din țară 23 de camere fixe noi. Alături de cele 74 de camere fixe, CNADNR mai deține 14 camere video mobile.

Lista camerelor video din Botoșani: Baisa (DN 29).

Lista camerelor video din Suceava: Iacobești (DN 2), Vama (DN 17).

După o perioadă de teste, sistemul va fi folosit din 2018.

Sursa: nordestnews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page