Diverse

DIVERSE | Mucegaiul, un PERICOL pentru sănătate. Iată ce BOLI poate provoca şi cum poţi să scapi de această ciupercă

Mucegaiurile care se dezvoltă în locuinţe, din cauza umezelii, pot provoca alergii, afecţiuni respiratorii, astm, dureri de cap şi chiar depresie. Există însă metode cu ajutorul cărora puteţi preveni sau îndepărta această ciupercă periculoasă.

Prezenţa sporilor de mucegai în casă generează mai multe probleme de sănătate. Cel mai frecvent întâlnite sunt reacţiile alergice şi iritaţiile, care apar ca urmare a inhalării sporilor ori a atingerii suprafeţelor contaminate. Reacţiile alergice se pot manifesta sub forma rinitei alergice: strănut, secreţii nazale, ochi roşii şi iritaţii ale pielii. Severitatea simptomelor depinde de gradul de expunere la spori şi de sensibilitatea fiecărui organism în parte.

Mucegaiurile pot fi, de asemenea, şi o cauză a apariţiei sau agravării astmului. Există o teorie potrivit căreia frecvenţa tot mai mare a acestei afecţiuni respiratorii este consecinţa tendinţei oamenilor de a petrece mult timp în spaţii închise. Totodată, şi sinuzita fungică poate fi o altă consecinţă a inhalării sporilor de mucegai din casă. Un studiu efectuat de medicii de la Clinica Mayo din SUA arăta 96% din persoanele cu sinuzită cronică au această formă a bolii, iar una dintre cauzele incriminate este expunerea la mucegaiurile din mediul înconjurător, scrie adevarul.ro.

Unele mucegaiuri eliberează toxine care afectează sistemul nervos. Ele pot produce dureri de cap, dificultăţi de concentrare şi chiar depresie. Mai mult, în unele cazuri, inhalarea sporilor de mucegai a fost asociată cu oboseala şi cu apariţia problemelor de memorie.

De asemenea, expunerea îndelungată la micotoxinele sintetizate de unele mucegaiuri poate duce la probleme articulare şi musculare, tulburări neurocognitive, probleme de vedere şi boli gastrointestinale şi renale.

Dacă ai un sistem imunitar puternic, tusea şi strănutul te pot ajuta să depistezi dacă în una dintre încăperile casei există mucegai. În schimb, dacă sistemul tău imunitar este slăbit, organismul tău nu va fi în stare să facă faţă sporilor de mucegai, care se pot dezvolta în ţesutul pulmonar cauzând inflamarea acestora şi chiar moartea, potrivit acasa.ro.

Cum îndepărtezi mucegaiul

Mucegaiul este o formă de ciupercă care se dezvoltă acolo unde există umiditate foarte mare, adică la duşuri, în bucătărie, lângă maşina de spălat, în jurul chiuvetei, în zonele unde există tapet, pardoseală, în spatele plăcilor de teracotă, în jurul ferestrelor etc.

Pentru a curăţa mucegaiul este important să-ţi pui o mască protectoare şi mânuşi de cauciuc pentru a evita contactul cu sporii. Apoi înlătură ciuperca folosind un produs dezinfectant, o racletă, un smirghel fin şi un burete abraziv. Este recomandat să îndepărtezi stratul de mucegai cu racleta, iar dacă acesta este foarte subţire, foloseşte bucata de smirghel. La final pune dezinfectant peste burete şi curăţă bine zona afectată.

Alte soluţii pe care poţi să le foloseşti pentru a îndepărta mucegaiul sunt: oţetul şi uleiul esenţial de arbore de ceai. Oţetul poate fi utilizat ca atare, fără să fie diluat. Se pune pe un burete abraziv şi se şterge insistent locul.

Uleiul de arbore de ceai trebuie combinat cu apă: două linguriţe de ulei se adaugă într-o cană cu apă, iar amestecul se toarnă într-un recipient cu pulverizator şi se aplică peste zonele afectate. Această soluţie trebuie lăsată să se usuce.

Nu este recomandat să se folosească clor, deoarece această soluţie poate să albească mucegaiul şi în acest fel este mai greu de observat.

Cum previi apariţia mucegaiul în casă

1. Asigură-te că sistemele de ventilaţie din baie funcţionează perfect.

2. Verifică sistemul sanitar. Un robinet care picură sau o ţeavă fisurată sunt suficiente pentru a dezvolta în baie umezeală şi mucegai.

3. Şterge constant faianţa şi gresia cu un produs dezinfectant, după care şterge cu un prosop uscat.

4. Aeriseşte baia după fiecare duş.

5. Instalează un dezumidificator în baie pentru a scăpa de abur.

6. Renunţă la covoraşele decorative din baie care reţin apă şi dezvoltă mucegai.

7. Goleşte cuva maşinii de spălat în care se pun detergenţii şi rezervorul fierului de călcat după fiecare utilizare. În caz contrar, se poate forma mucegai şi în acest loc, din cauza umidităţii.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page