Important

EVENIMENT | A accidentat grav un bărbat și a fugit. Șoferul, căutat de polițiștii botoșăneni

Un șofer din Botoșani, bănuit că a spulberat sâmbătă seară cu mașina un bărbat de 40 de ani, apoi a dispărut, este căutat de polițiști.

Victima, în stare extrem de gravă, a fost găsită pe mijlocul drumului de câțiva localnici.

Medic Liviu Stan, Ambulanta Botoşani: “Am fost solicitaţi pentru un accident rutier. La locul incidentului am găsit o persoană inconştientă, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal. A fost adusă la spital pentru investigaţii suplimentare.”

Bărbatul a fost apoi transportat de urgență la un spital din Iași.

Între timp, polițiștii au început să îl caute pe făptaș.

De la martori au aflat că înainte de a avea loc accidentul, ranitul ar fi fost la un bar împreună cu un vecin și acesta l-ar fi lovit cu autoturismul.

Suspectul a fost identificat de anchetatori, însă nu l-au găsit deocamdată. Așa că au organizat filtre în speranța că îi vor da de urmă pentru a-l audia și pentru a lămuri cum s-a întâmplat totul, potrivit stirileprotv

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page