Ștefan Luchian, supranumit „poetul plastic al florilor”, s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, județul Botoșani, fiind fiul maiorului Dumitru Luchian, comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri şi bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza, şi al Elenei Chiriacescu.
A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” şi pe cele ale Academiei de Arte Frumoase din București (1885-1889), frecventând, în paralel, şi clasa de flaut de la Conservatorul din București, Arta lui Ștefan Luchian reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii moderne românești, artistul fiind personalitatea care a dominat pictura românească de la începutul secolului XX, continuând calea deschisă de Nicolae Grigorescu şi de Ion Andreescu.
A fost în egală măsură peisagist, portretist, autor de compoziție şi naturi statice — îndeosebi flori, ridicând acest gen la un înalt nivel de abordare artistică.
„Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemență a personalității după care recunoști pe maeștri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate…, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său” – Tudor Vianu despre Ștefan Luchian.
