ImportantMeteo

METEO | Cum va fi vremea zilele următoare

Valorile termice vor fi în creştere ușoară, devenind apropiate de normele perioadei în cea mai mare parte a ţării.

Luni, valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor multianuale. În regiunile extracarpatice vor fi nori joşi, izolat şi trecător va fulgui şi local se va semnala ceață, posibil persistentă. În restul țării, cerul va fi mai mult senin, iar ceaţa se va semnala în zonele joase de relief, în special dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade in sud, in zonele cu ceata mai persistenta și 6 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -16…-14 grade.

 

Marți, deşi temperaturile diurne vor marca o uşoară scădere faţă de ziua precedentă, regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru această dată. În sudul țării vor fi nori joşi, trecător şi izolat va fulgui, iar local va fi ceață, posibil persistentă. În nord, nord-est şi la munte vor fi înnorări şi pe arii restrânse va ninge, în general slab cantitativ, iar în restul teritoriului, cerul va fi variabil şi se va semnala ceaţă, izolat, în zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade în Lunca Dunării și 3…4 grade în zonele deluroase, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -4 grade.

Miercuri, în sudul țării vremea va fi în general închisă, trecător va fulgui și local se va semnala ceață, posibil persistentă. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, izolat în zonele joase va fi ceaţă mai ales noaptea şi temporar va ninge slab, pe arii restrânse în est şi la munte, unde şi vântul va avea unele intensificări şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -4 grade.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page