ImportantMeteo

METEO | Cum va fi vremea în weekend

Vremea se va răci accentuat, devenind geroasă ziua în vest, centru şi nord, iar noaptea în toată ţara, informează ANM.

Sâmbătă, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât noaptea, cât şi ziua, cu temperaturi maxime ce se vor încadra, în general, între -17 şi -10 grade şi minime între -24 şi -12 grade. În regiunile estice şi nord-estice, precum şi în zona montană temporar va ninge, iar vântul va continua să prezinte intensificări, viscolind şi spulberând zăpada. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ninsori în general slabe se vor semnala pe arii mai restrânse. În cursul nopţii, vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

Duminică, vremea se va menţine geroasă atât noaptea cât şi ziua. Cerul va fi mai mult noros şi, mai ales în cursul zilei, temporar va ninge în toată zona montană, dar local, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, ninsorile vor fi mai însemnate cantitativ. Vântul va avea intensificări mai ales în zona înaltă, viscolind şi spulberând zăpada.

Luni, vremea va fi în continuare foarte rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în toată ţara, iar în sud, centru şi est si pe parcursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între -15 grade in Lunca Dunarii si -5 grade in Dealurile de Vest, iar cele minime se vor incadra, în general, între -23 si-13 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi ninsori slabe local în regiunile nord-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului. În estul ţării şi în zona montană vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, viscolind si spulberând trecător zăpada. Vor fi conditi de ceata, asociată cu depunere de chiciură.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page