ImportantPolitic

POLITIC | Botoșăneanca Raluca Turcan: PNL poartă discuţii cu celelalte partide de dreapta, inclusiv cu ALDE, în vederea creării unei majorităţi

Raluca Turcan, președintele interimar al Partidului Național Liberal, a declarat, vineri, că liberalii au avut și vor continua să aibă discuții cu celelalte forțe de dreapta în vederea creării unei coaliții majoritare în Parlament, inclusiv cu ALDE, dar fără a-i oferi lui Călin Popescu-Tăriceanu funcția de președinte al PNL.

“Am constatat cu amărăciune declarațiile unui fost prim-ministru liberal (Călin Popescu Tăriceanu — n.r.) care respinge cu brutalitate ideea unei guvernări de dreapta și a unei coaliții de dreapta în România. A fost și este de datoria PNL să încerce construirea unui Guvern care să ofere României un program de dezvoltare pe termen lung, un program axat pe investiții și crearea de locuri de muncă și nu un program de subdezvoltare, așa cum am văzut că poate să ofere PSD în administrațiile publice locale pe care le conduce. (…) PNL va continua pe calea strângerii și coagulării forțelor de dreapta în România în speranța că vom reuși să oferim cetățenilor o guvernare solidă, care să aducă prosperitate și bunăstare cetățenilor acestei țări”, a declarat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, PNL a fost și rămâne un partid de “oameni demni”.

“PNL pornește la drumul reconstrucției politice cu dorința de a clarifica dreapta. (…) Oricine intră acum în siajul PSD va fi anihilat, va fi înghițit și va fi zdrobit în valorile liberale în care ar fi putut crede unii oameni. O alianță cu PSD ar transforma, practic, ALDE într-o remorcă a PSD, ar distruge ideea ca ALDE să poată deveni un partid pe picioarele sale”, consideră Turcan.

Întrebată dacă s-au purtat discuții cu copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu în vederea realizării unei coaliții de dreapta și dacă acestuia i-a fost oferită funcția de președinte al PNL, ea a spus: “La nivelul conducerii PNL nu s-a discutat nicio secundă despre oferirea funcției de președinte al PNL lui Călin Popescu-Tăriceanu. (…) Au fost însă discuții informale din partea unor colegi, însă nu s-a urmărit oferirea funcției de președinte al PNL pentru Călin Popescu-Tăriceanu”.

Ea a adăugat că discuțiile vor continua și că acestea s-au purtat la nivel de “structuri politice” și nu individual, cu persoane.

“Vom continua și considerăm că avem această datorie. Este, dacă vreți, o încăpățânare pe care PNL o are ca România să aibă șansa pe următorii patru ani să se dezvolte sustenabil, nu improvizat, nu prin demagogie”, a spus Turcan.

Turcan și-a exprimat, totodată, speranța că nu vor exista oameni din PNL care să meargă spre o guvernare PSD. Cât despre veniri dinspre ALDE spre PNL, Turcan a explicat că este posibil, având în vedere că în formațiunea condusă de Tăriceanu există foști liberali. “Dacă se vor simți trădați în această intenție de alipire la PSD e foarte posibil să-și dorească să vină în PNL”, a arătat ea.

Turcan a confirmat că PNL a purtat discuții și cu conducerea PMP.

“Când vorbim despre o coaliție de dreapta am avut în vedere și avem în vedere toate partidele care clamează valorile de dreapta, pentru că numai așa poți să clarifici scena politică. (…) Există deschidere pentru o guvernare de dreapta și pentru un program de guvernare de dreapta”, a menționat președintele interimar al PNL.

Ea a precizat că un nume de posibil premier poate apărea după conturarea unei majorități parlamentare.

Întrebată dacă din calculele făcute în urma anunțării rezultatelor finale de către BEC vede posibilă realizarea unei majorități de dreapta, Turcan a spus: “Da, este posibilă”.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page