Educatie

EDUCATIE | Notele primite de elevi la examenul de Bacalaureat vor fi aflate de pe EDU.RO

Absolvenţii de clasa a XII-a află de pe EDU.RO primele rezultate la examenul de Bacalaureat 2016 marţi, 12 iulie, iar notele finale vor fi afişate la data de 16 iulie.

Afişarea primelor rezultate al examenului naţional Bacalaureat 2016 este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezultatele finale la BAC 2016 vor fi făcute publice la data de 16 iulie.

Prima etapă a examenului de Bacalaureat 2016 s-a desfăşurat în perioada 13-15 iunie, cu evaluarea competenţelor linvistice de comunicare în limba română. În urma datelor publicate de Ministerul Educaţiei, peste 81.000 de elevi au obţinut certificatul de utilizator experimentat la această probă, peste 23.000 pe cel de utilizator avansat, în timp ce peste 9.000 au primit certificatul de utilizator mediu.

În săptămâna 27 iunie – 1 iulie, candidaţii au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice într- o limbă de circulaţie internaţională, constând în înţelegerea unui text audiat, cu durata de 20 de minute, în cadrul căreaia au fost evaluate competenţele privind receptarea textului audiat, o probă scrisă cu durata de 120 de minute, în cadrul căreia s-au evaluat competenţele privind recepratea textului citit şi producerea de mesaje scrise şi o probă orală, cu durata de 10-15 minute, în cadrul căreia au fost evaluate competenţele privind producerea de mesaje orale şi interacţiunea orală.

Examenul de Bacalaureat 2016 a continuat cu proba scrisă la Limba Română, care a avut loc luni, 4 iulie, cu un subiect care a fost şi la sesiunea din anul precedent: “Ultima Noapte de Dragoste, Întâia Noapte de Război”.

După proba la Limba Română, elevii au susţinut, marţi, testul de Limbă Maternă (în cazul minorităţilor naţionale).

Miercuri a avut loc proba la matematică, pentru elevii care au urmat cursuri liceale cu profil real. În aceeaşi zi, absolvenţii de profil Uman au susţinut proba la Istorie.

Sesiunea din acest an a exameului de Bacalaureat s-a încheiat vineri, 8 iulie, cu o probă la alegere la una din 10 materii (Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Sociologie, Filosofie, Logică, Psihologie sau Economie).

Ministerul Educaţiei anunţă că rata de participare la ultima probă scrisă de la Bacalaureat 2016, cea la alegere, a fost de 95,45%.

“Dintre cei 127.447 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 121.644 de candidaţi. 5.765 de candidaţi au absentat, iar 38 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Precizam că alţi 10.191 de candidaţi şi-au echivalat notele obţinute în sesiuni anterioare, recunoscute în sesiunea curentă potrivit metodologiei de organizare şi dsfăşurare a Bacalaureatului”, anunţă Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul în această sesiune se pot înscrie la cea de-a doua sesiune, care se va desfăşura în perioada august-septembrie, prima probă urmând să aibă loc la data de 16 august.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page