ImportantSport

SPORT | Dinamo a câştigat cu 6-2 meciul amical împotriva echipei secunde a clubului. Gheorghe Lazăr, primul gol în tricoul “câinilor”

Dinamo a învins cu 6-2 formaţia secundă a clubului într-un meci amical disputat pe stadionul “Metaloglobus” din Bucureşti.

Mihai Teja a trimis în teren toţi jucătorii nou veniţi la echipă, mai puţin pe Marian Cristescu care s-a antrenat separat.

În partida de astăzi şi-a făcut apariţia şi Ştefan Covalschi, un fundaş stînga de 19 ani care este în probe la formaţia din Ştefan cel Mare, acesta intrînd în repriza secundă în locul lui Serginho.

Pentru prima echipă a “cîinilor” au marcat Cosmin Matei, după 25 de minute de joc, iar imediat la următoarea fază Gheorghe Grozav a majorat scorul, fiind la primul gol în tricoul lui Dinamo. Celelalte goluri ale formaţiei pregătite de Mihai Teja au purtat semnătura lui Gavrilă (48′, 66′) şi Valentin Lazăr, în minutul 73.

În ultimul minut de joc Marius Niculae a obţinut un penalty pe care l-a executat Boubacar, dar senegalezului i-a fost apărată în primă fază mingea, însă după aceea a înscris din respingere.

Formaţia secundă pregătită de Florin Bratu a înscris prin Bilciurescu, în minutul 55, şi Paul Radu, cu 12 minute înainte de final.

Sursa:gsp.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page