Meteo

METEO | Cod galben de vânt puternic. Vezi zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un cod galben de vânt puternic, valabil în mai multe zone din ţară.

Între orele 8.00 şi 14.00 local în sudul judeţului Sibiu (Valea Oltului), inclusiv municipiul Sibiu şi zona Carpaţilor Meridionali, se va semnala vânt cu viteză la rafală de peste 60 km/h, iar în zona de munte transport de zăpadă.

Deşi miercuri temperaturile cresc uşor, în continuare vorbim despre o vreme rece pentru această dată în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul teritoriului se înscriu în limite normale. Astfel, meteorologii anunţă maxime termice de la -4 grade în Moldova până la 11 grade în Dealurile de Vest. Se arată soarele în nord-vest şi centru, dar în celelalte zone cerul rămâne acopertit în principal de nori şi cad precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie în sudul Banatului şi local în Dobrogea, mixte în Oltenia şi pe spaţii mai restrânse în Muntenia şi izolat ninsoare în Moldova. Izolat, se produce polei, iar în zona de munte mai ninge şi bate vântul, adică mai ales pe creste putem vorbi încă de viscol. Vântul rămâne mai nervos şi în sud-vestul, sudul şi centrul ţării dar la cote mai reduse decat marţi.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page