Infractional

INFRACTIONAL | Document fals descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au întocmit lucrare penală pe numele unui bărbat, care a prezentat la controlul de frontieră un document falsificat pentru autoturismul pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, Valeriu B., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism marca Opel Sintra, înmatriculat în Bulgaria.

La solicitarea lucrătorilor noştri bărbatul a prezentat şi certificatul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul este falsificat.

În legătură cu cele constatate Valeriu B. a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la control este falsificat.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulaţie în România.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page