Important

VIDEO | Trei batrane au tras o sperietura sora cu moartea! Masina cu care se deplasau s-a rasturnat in sant – GALERIE FOTO

Trei femei au tras o sperietura zdravana dupa ce masina cu care se deplasau a derapat si s-a rasturnat pe marginea drumului. Femeile sunt din Havarna si veneau la Botosani, la dializa, cu masina unei firme care se ocupa cu transportul persoanelor dializate.

La un moment dat, pe raza localitatii Cervicesti, masina a derapat, a patruns pe contrasens, s-a rotit si a intrat intr-un mal de zapada de pe marginea drumului.

GALERIE FOTO:

[nggallery id=40]

“Veneam dintre Dorohoi si in curba, pe sensul celalalt de mers, veneau doua masini. Masina care era in spate a vrut sa intre in depasire, am franat, m-am intors si am intrat in sant. Am franat ca sa aiba timp cealalta masina sa treaca”, a spus Cristian Ivan, soferul masinii.

Din primele cercetari, politistii au stabilit ca accidentul s-a produs pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum.

Din fericire, cele trei femei, cu varste de 65, 74 si respectiv 76 de ani, nu au fost ranite. Ele au fost preluate de doua Ambulante si transportate la spital pentru dializa.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page