Stiri

VIDEO | Au trecut 12 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001, în care şi-au pierdut viaţa peste 3.000 de oameni

Pe 11 septembrie 2001, Statele Unite erau lovite de cele mai sângeroase atentate din istorie. 19 terorişti, membri ai al-Qaeda, au deturnat patru avioane de pasageri pentru a ataca simbolurile economice, militare si politice americane. Două avioane au lovit World Trade Center la New York, unul Pentagonul la Washington, iar cel de-al patrulea viza, probabil, Capitoliul. După intervenţia pasagerilor, ultimul avion s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania. Aproape 3.000 de oameni au murit în aceste atacuri.

În urmă cu 12 ani, ceea ce americanii credeau că nu este posibil s-a întâmplat: au fost atacaţi în propria ţară. Pe 11 septembrie 2001, la New York, la ora locală 8:46 (15:46 ora României), zborul numărul 11 al companiei American Airlines, cu 92 de pasageri şi cinci terorişti la bord, a lovit turnul nordic al World Trade Center.După doar 17 minute, un al doilea avion, cu 65 de pasageri la bord, printre care şi cinci terorişti, a intrat în cel de-al doilea turn.

Un alt avion, cu 64 de pasageri şi cinci terorişti la bord, a căzut peste clădirea Pentagonului. În scurt timp, o altă cursă, a cărei țintă finală se presupune că ar fi fost Capitoliul sau Casa Albă, s-a prăbușit în Pennsylvania, după ce pasagerii s-au luptat cu teroriștii.

În acest timp, la New York cădea primul turn de la World Trade Center. Nu peste mult timp îl urma al doilea, învăluind Manhattan-ul într-un apocaliptic nor de praf şi fum.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au lovit în simbolurile economice şi militare ale Americii. După acea dată, Washingtonul s-a văzut nevoit să-şi revizuiască strategia militară pentru noul război cu un inamic nevăzut.

Osama bin Laden a fost ucis după 10 ani

Dar a avut nevoie de 10 ani pentru a-l găsi şi ucide pe creierul acestor atacuri, Osama bin Laden, în mai 2011. Măsurile de securitate au devenit din ce în ce mai dure, însă nu suficiente pentru a preveni o nouă tragedie, tot în 11 septembrie, anul trecut.

Un atac asupra consulatului din Benghazi (Libia) s-a soldat cu moartea ambasadorului american şi a altor trei agenţi. Washingtonul a fost acuzat că a ignorat o serie de ameninţări teroriste. Ca să prevină astfel de acuzaţii şi, în final, de tragedii, administraţia americană a închis temporar, în luna august, 25 de reprezentanţe diplomatice din nordul Africii până în Orientul Mijlociu. A fost răspunsul la cea mai mare ameninţare teroristă de la 11 septembrie 2001 încoace.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page