Liga 1Sport

Valeriu Iftime spune PAS pentru a doua oară transferului lui Ongenda la FCSB

Refuzul lui Valeriu Iftime de a se aşeza la masa negocierilor pentru transferul lui Hervin Ongenda (26 de ani) îl face pe Gigi Becali să schimbe tactica. Finanţatorul FCSB vrea să profite de faptul că mijlocaşul francez intră în ultimul an de contract, a luat deja legătura cu impresarul italian al jucătorului şi vrea să-l strângă cu uşa pe omologul său de la FC Botoşani: ori Iftime acceptă 100.000 de euro, ori latifundiarul din Pipera aşteaptă până vara viitoare, când are de gând să-l transfere gratis.

Cei de la ProSport scriu că fotbalistul şi-a dat acordul pentru a evolua sub comanda lui Edi Iordănescu, singurul impediment de rezolvat ar fi între patroni.

Patronul moldovenilor a dezvăluit că francezul nu va ajunge la FCSB, între cei doi nefiind un dialog pe acest subiect. Iftime a precizat faptul că Ongenda ar dori să semneze cu un club care ar putea să îi ofere un salariu în jurul cifrei de un milion de euro.

„Ongenda nu are un impresar italian. Florin Manea nu este impresarul lui, doar l-a adus la noi. El are tot respectul meu, jos pălăria. Ongenda nu are acum impresar şi nu pleacă acum la FCSB. Eu n-am vorbit cu Ongenda. Între noi fie vorba, Hervin vrea un milion de euro pe an salariu. Acesta este obiectivul lui. Să înţeleagă că nu este un jucător de 10-15.000 de euro pe lună. El are o valoare care nu există în fotbalul românesc, dar trebuie să muncească meci de meci.

El are nevoie de continuitate, a plecat la Chievo, acolo unde nu s-a adaptat. Abia acum a slăbit şi poate deveni un fotbalist important. El are nevoie de Botoşani şi acum nu face faţă la FCSB. Mai are un an cu mine contract”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page