Politic

USR Botoșani: Petre Daea trebuie demis imediat!

USR Botoșani este alături  de fermierii din toată țara.

Bufonul de la Agricultură nu mai poate continua în funcție după ce a mers cu date greșite în fața

Comisiei Europene și a obținut doar 10 milioane de euro despăgubiri pentru fermieri.

10.5 milioane de euro România, 16.7 milioane Bulgaria, iar Polonia aproape 30 milioane de

euro. O rușine.

Nu mai poate rămâne în funcție după ce prețurile la alimente au explodat, în timp ce el ne

anunța că prețurile nu mai cresc.

Nu mai poate rămâne în funcție după ce a gestionat dezastruos crizele de pestă porcină și

gripă aviară. Importăm 85% din necesarul de carne de porc și avem cel mai scump kilogram de

carne de porc din UE.

Nu mai poate fi ministrul Agriculturii după ce a gestionat catastrofal cel mai mare program de investiții în Agricultură, Planul Strategic Național, depus cu întârziere și cu 370 de observații din partea Comisiei Europene. În plus, a redirecționat banii de la fermierii mici și mijlocii la marii moșieri, precum Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

S-a ocupat doar de cum să își angajeze apropiații în minister, așa cum reiese și din

stenogramele DNA. Asta, în timp ce fermierii din România suferă.

Pentru asta și multe altele, Petre Daea trebuie demis imediat.

Comunicat de presă USR Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page