Politic

Primarul Cosmin Andrei anunță încă două creșe noi, în zona fostului Obor și în ANL Șoseaua Iașului, după creșa deschisă anul trecut în ANL Cișmea

This content has been archived. It may no longer be relevant

Administrația Cosmin Andrei a reușit să construiască și să deschidă prima creșă nouă în municipiul Botoșani din ultimii 34 de ani. Este vorba de creșa din cartierul ANL Cișmea, care a fost deschisă începând cu anul școlar 2023-2024.

În prezent se lucrează la construcția unei noi creșe pe strada Pod de Piatră, zona fostului Obor.

De asemenea este în proiectare o nouă creșă în cartierul ANL Șoseaua Iașului.

Am promis în 2020 că voi avea ca prioritate domeniul educației și m-am ținut de cuvânt. Am alocat fonduri de la bugetul local și fonduri europene pentru a construi o nouă creșă pentru copii din cartierul ANL Cișmea. Creșa, care și-a deschis porțile încă de anul trecut are o capacitate de 42 de locuri împărțite în 3 grupe de copii și beneficiază de asistență medicală și supraveghere permanentă. În calitate de părinte știu cât de important este ca în primii ani de viață copiii să fie îndrumați și îngrijiți în cele mai bune condiții, iar părinții să poată să îi lase pe cei mici în grija unor persoane calificate într-un loc sigur”, a declarat Cosmin Andrei.

În prezent se lucrează la proiectarea unei noi creșe cu un consum redus de energie în cartierul ANL Șoseaua Iașului, care va avea o capacitate de 70 de copii.

De asemenea este în lucru o nouă creșă, cu un consum redus de energie pe strada Pod de Piatră pentru 40 de copii. Aici se va construi și un ansamblu de locuințe eficiente energetic pentru tinerii vulnerabili.

Noua creșă din zona fostului Obor va fi dotată cu dormitoare pentru copii, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, o zonă de primire și un cabinet medical cu izolator.Creșa este dotată cu rampe de acces, grupuri sanitare și coridoare care vor putea fi utilizate de persoanele cu dizabilități. În exterior sunt amenajate spații verzi și locuri de joacă, iar în proximitatea creșei sunt amenajate 11 locuri de parcare pentru părinți, două dintre acestea fiind rezervate persoanelor cu dizabilități. Clădirea este prevăzută cu panouri fotovoltaice și cu panouri solare.

Știu că nu sunt încă suficiente locuri în creșe pentru copiii din orașul nostru și de aceea am căutat permanent soluții și programe de finanțare pentru construcția de noi unități pentru preșcolari. Împreună cu echipa din primărie am identificat noi axe de finanțare și am depus proiecte pentru obținerea de fonduri europene pentru cele două noi creșe din ANL Șoseaua Iașului și zona fostului Obor, ultima fiind deja la stadiul de fundație. Așa cum am finalizat creșa din ANL Cișmea, la fel mă voi ține de cuvânt și în mandatul următor voi finaliza cele două noi creșe pentru ca părinții din orașul nostru să aibă locuri suficiente pentru a-i înscrie pe cei mici. Anul viitor vom deschide creșa nouă din zona fostului Obor și apoi pe cea de la ANL Șoseaua Iașului”, a precizat primarul municipiului Botoșani.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page