InfractionalLocal

Urmărit pentru infracţiuni contra proprietăţii, depistat de poliţiştii de frontieră la P.T.F. Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Germania pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul acestui stat.

În data de 27 decembrie 2023, în jurul orei 18.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autoturism înmatriculat în Lituania, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 47 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile germane, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, respectiv furt calificat de bijuterii, ceasuri, monede de aur şi argint în valoare de aproximativ 200.000 euro, prin spargerea unei locuinţe, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Germaniei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page