Sanatate

Unde se pot vaccina copiii și de când vor putea fi programați pe platformă

Valeriu Gheorghiță a anunțat vineri, în urma deciziei Agenției Europene a Medicamentului de a autoriza vaccinul Pfizer pentru copiii de peste 12 ani, unde vor putea primi aceștia cele două doze de ser. Începând de săptămâna viitoare, părinții îi vor putea programa, prin contul lor, și pe platformă, a mai spus medicul. 

Coordonatorul CNCAV a precizat că acordul EMA arată că vaccinul este sigur și eficient și pentru copiii cu vârsta între 12 și 15 ani.
”Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați.
Odată cu această autorizare facem încă un pas spre normalitate!
Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă.
Este important de menționat că este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal.
În acest moment, platforma de programare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare va putea permite programarea prin contul părinților”, a transmis medicul militar pe platforma ROVaccinare.

Într-un mesaj video, Gheorghiță a anunțat unde se pot vaccina anti-Covid copiii și adolescenții.

”Schema de vaccinare este la fel ca la populația adultă, constând în două doze administrate la un interval de 21 de zile. Procesul de vaccinare se poate realiza în centrele existente, în cabinetele de medicină de familie, acolo unde este solicitat acest tip de vaccin, precum și în cadrul unor evenimente, precum maraton de vaccinare sau centre de tuip drive-thru”, a explicat coordonatorul CNCAV.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page