DiverseLocal

Toastmasters Botoșani, măiestria discursului la numărul 300 – FOTO&VIDEO

Clubul Toastmasters Botoșani,  care face parte dintr-o organizație educațională mondială de vârf, non-profit, a bifat marți, 8 iunie 2021, întâlnirea aniversară cu numărul 300.

În acest răstimp și-au perfecționat  măiestria discursului, și-au dezvoltat abilitățile de conducere strategică si rezolvare a conflictelor, au învățat să fim traineri eficienți si lideri vizionari.

,,Ne-am asumat roluri în conducerea clubului și prin asta, de-a lungul timpului, am atras în rândurile noastre 70 membri. Am câștigat discursuri în limba română și engleză, improvizate sau pregătite la nivel local si regional, am învățat să facem o evaluare eficientă și să fim mentori pentru membrii noi.

Dar, cel mai important, ne-am depășit frica de a ține un discurs in public!

Această dată este importantă pentru oamenii care au creat clubul Toastmasters Botoșani, care în fiecare săptămâna își dedică timp pentru a face posibile aceste lucruri, dar și pentru viitorii membri, următoarea generație de lideri.  Mulțumim membrilor fondatori și celor care au adus acest concept în oraș, mulțumim celor care au contribuit la menținerea și persistența lui, iar ședința 300 reprezintă un bun moment de recunoaștere și apreciere”, au transmis reprezentanții Clubului Toastmaters Botoșani.

Toastmasters Botosani  are misiunea de a crea un mediu pozitiv pentru a-ți dezvolta abilitățile de public – speaking si leadership. Astfel, un club Toastmasters  îți oferă șansa:

  • de a-ți maximiza potențialul, fie prin creșterea încrederii în tine, fie prin ridicarea nivelului de conștientizare;
  • îți oferă bucuria de a exersa discursuri pregătite și improvizate în fața unei audiențe binevoitoare;
  • te provoacă să devii competitiv și astfel să-ți optimizezi dezvoltarea profesională și personală;
  • te îndeamnă să lucrezi în echipă, te încurajează să construiești echipe și astfel să poți fi parte dintr-un proiect care te împlinește personal și care are ce oferi și întoarce către comunitate.
  • te stimulează să te sprijini pe o fundație sănătoasă – valorile unui club Toastmasters – definită astfel: RESPECT, INTEGRITATE, SERVICIU și EXCELENȚĂ.

Clubul Toastmasters Botosani face parte din seria cluburilor Toastmasters răspândite în întreaga lume; în prezent există un număr de peste 16.500 cluburi ce activează în 145 de țări și care includ peste 364.000 membri. În România și Republica Moldova sunt 25 de cluburi Toastmasters în care activează peste 500 de membri.

Întâlnirile sunt săptămânale, în fiecare zi de marți, ele au o structură fixă, și în cadrul lor membrii clubului își asumă roluri prestabilite, conform unei agende.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page