Local

Tânăr snopit în bătaie într-o casă de pariuri din Botoșani

Un tânăr din Botoșani, angajat ca agent la o firmă de pază şi protecţie, a fost bătut cu sălbăticie în timpul serviciului.

Acesta a ajuns la spital cu mai multe traumatisme. În vârstă de 23 de ani, agentul de pază a fost bătut de mai mulţi tineri de etnie romă.

Incidentul a avut loc joi seară, în incinta unei case de pariuri sportive din centrul municipiului Botoșani.

Din câte se pare, tânărul agent a atras atenţia mai multor tineri romi, care făceau scandal în agenţie. În acel moment, şase scandalagii au tăbărât cu pumnii şi picioarele pe acesta, care nu a mai avut nicio reacţie.

Doborât de loviturile încasate, tânărul a rămas întins pe podea, iar agresorii au fugit. A fost apăsat butonul de panică, iar în scurt timp, la faţa locului au ajuns un echipaj de intervenţie rapidă de la firma de pază, dar şi mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie.

De asemenea, a fost solicitată o ambulanţă pentru a prelua victima şi o transporta la spital. De la locul solicitării a fost preluat un pacient care prezenta multiple traumatisme în regiunea cranio-facială şi a coloanei cervicale. A fost stabilizat şi transportat la Urgențe pentru mai multe investigaţii.

Din fericire victima nu şi-a pierdut cunoştinţa. În cursul anului trecut un alt agent de pază a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit cu bâtele şi topoarele. Urmează ca acum poliţiştii să stabilească identitatea agresorilor, pe baza imaginilor video de pe camerele casei de pariuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page