Liga 2

SPORT | Tigoianu se teme de Croitoru si spera sa nu piarda la Botosani: “Este un derby. Sa speram ca nu pierdem”

După meciul cu Delta Tulcea, în care a marcat, Marius Tigoianu are şapte goluri în Liga a II-a. Acesta a devenit “naşul” celor de la Otopeni după ce a înscris etapa trecută împotiva lor şi o făcuse şi în tur. Atacatul celor de la Săgeata Năvodari vrea sa obtina cel putin un egal la Botosani si a precizat ca cel mai important jucator din lotul lui Popovici este Marius Croitoru.

– După această ultimă victorie cu Tulcea, sunteţi ca şi promovaţi?
– Mai avem patru meciuri foarte importante, patru finale decisive. Să sperăm că la meciul cu Botoşani să nu pierdem, după avem o etapă în care stăm, apoi ieşim la Suceava… Avem nişte partide foarte grele, dar totuşi suntem pe un drum ascendent.

– Crezi că cei de la Botoşani vor fi mai relaxaţi sâmbătă, ştiind că sunt deja promovaţi?
– Eu cred că nu. Ei sunt conştienţi că vor avea un meci foarte greu cu noi, ţinând cont că noi ne luptăm pentru locul doi. Până la urmă este un derby al Ligii a doua: locul 1 cu locul 2.

– Ţi-e teamă de vreun jucător de la Botoşani?
– Nu, nu cred că au o echipă mai bună ca noi. La nivelul acesta doar prin muncă poţi avea rezultate. Poate Croitoru ar fi un jucător care ar putea pune probleme oricărui fotbalist din Liga a II-a.

– Cine crezi că este principala contracandidată la locul 2?
– Delta Tulcea…noi am jucat cu toate trei: cu Otopeniul, Brăila şi Tulcea, dar mi se par cei mai puternici cei de la Delta. Au un lot foarte bun.

– Se zvoneşte că Săgeata Năvodari nu a primit licenţa pentru a evolua în Liga I…
– Asta chiar nu ştiu. Ştiu că cei din conducere au făcut mari eforturi să restabilească liniştea la echipă şi să ne aducă cu banii la zi. Mai avem de primit doar salariul pe luna aprilie.

sursa: liga2.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page