Sport

SPORT | Reacţiile presei din Marea Britanie după umilinţa Petrolului la Swansea, 1-5: “Nu doar fanii au venit mai tîrziu la meci, ci şi adversarii”

Presa din Marea Britanie a avut multe reacţii după partida Petrolului cu Swansea, cîştigată de galezi cu 5-1.

Cotidianul The Guardian a notat că Petrolul a început să joace în meciul cu Swanse abia după ce a primit trei goluri şi într-un moment în care practic calificarea era deja decisă, însă a menţionat că golul serii a fost reuşita lui Grozav.

Unii fani ai lui Swansea au venit tîrziu, surprinşi de ora de start (n.r. – ora locală 19.05). Nu au fost singurii: adversarii au început să joace abia la 7.30, cînd primiseră deja trei goluri şi practic această confruntare din play-off-ul Ligii Europa era terminată înainte de manşa secundă, de joia viitoare.

Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a dat echipei sale cinci la sută şanse de a trece de play-off, dar el este renumit pentru latura sa optimistă. Ciudat este că golul serii a venit de la români, după 87 de minute de joc, cînd Gheorghe Grozav l-a învins pe Michel Vorm cu o foarfecă spectaculoasă”, notează The Guardian, care menţionează că Swansea “a zdrobit” Petrolul.

Daily Express scrie că Swansea a avut “o prestaţie de cinci stele” şi că Grozav a înscris tîrziu un gol “de consolare”.

Daily Mirror consideră că “Swansea este aproape sigur în grupele Ligii Europa, după succesul clar din prima manşă a play-off-ului” şi că Gheorghe Grozav a fost autorul unui “spectaculos gol de consolare”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page