ImportantLiga 1Sport

SPORT | Răzvan Lucescu se gândeşte doar la victorie în partida cu FC Botoşani: “Totul depinde de noi, suntem echipa mai valoroasă”

Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat că la meciul de duminică, împotriva formaţiei FC Botoşani, contând pentru etapa a doua a Ligii I, totul va depinde de Petrolul Ploieşti, având în vedere faptul că este echipa mai valoroasă.

“Avem un început de sezon bun, venim după un meci foarte tare cu Viktoria Plzen şi, ţinând cont de faptul că suntem echipa mai valoroasă, cred că totul depinde de noi în meciul de mâine. Avem un lot bun la dispoziţie, cu jucători care pot intra în orice moment şi care sunt capabili să-şi îndeplinească sarcinile de joc. Având în vedere faptul că, la mijlocul săptămânii, jucăm un meci foarte greu la Plzen, vor fi câtea modificări în lotul pentru partida cu FC Botoşani. Nu este vorba despre menajarea unor jucători. Programul este foarte încărcat şi, oricum, ideea este că toţi cei care sunt legitimaţi la Petrolul trebuie să-şi facă datoria. Este simplu să joci cu acelaşi unsprezece din trei în trei zile, dar, după aceea, te trezeşti că nu mai ai randamentul scontat”, a spus Lucescu.

Răzvan Lucescu a infirmat existenţa unui conflict cu Adrian Mutu, fotbalist despre care a spus că se va baza în continuare pe el: “Mutu este căpitanul echipei şi duminică va fi pe teren. Eu cred că i se striga numele la finalul meciului cu Plzen, a fost aclamat de întregul stadion”.

Contra Botoşaniului surpriza tehnicianul poate fi Astafei, unul din remarcaţii ultimei perioade: “Îmi place cum s-a pregătit, un jucător cu mentalitate bună. Probabil, dacă ar fi fost la echipă de la începutul pregătirilor, ar fi jucat înaintea altora”.

Petrolul are o singură problemă de lot, Patrick N’Koyi, accidentat la antrenamentul de vineri. Se pare că totuşi că nu este ceva grav şi atacantul ar putea fi apt de joc.

Echipa prahoveană va întâlni formaţia FC Botoşani, duminică, pe teren propriu, de la ora 17.00, în etapa a doua a Ligii I.

Sursa: www.prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page