InternationalSport

SPORT | FOTO Premieră! Cum va arăta mingea oficială a Mondialului din Brazilia

Teoretic, lansarea oficială a mingii care va fi folosită la un Campionat Mondial nu se face decât la tragerea la sorţi a grupelor competiţiei. Astfel, ”Brazuca”, mingea folosită la Mondialul din Brazilia de anul viitor, trebuia prezentată oficial pe 6 decembrie, la Bahia, atunci când se vor trage la sorţi cele opt grupe. Însă balonul furnizat de compania Adidas a fost deja publicat pe internet.

*77,2% dintre cei care au votat numele balonului au ales termenul ”Brazuca”

Prima imagine a apărut în urmă cu mai bine de două luni, când site-ul todosobrecamisetas.com a publicat o imagine cu posibila ”Brazuca”. Iar azi, imaginea balonului a fost confirmată şi de cotidianul spaniol ”Marca”. Astfel, pentru balonul furnizat de Adidas organizatorilor CM 2014, culoarea predominată este albă, dar pe fondul negru care îmbracă mingea există nuanţe de roşu, verde, albastru şi galben. Designul aduce aminte şi de balonul ”Jabulani” de la CM 2010, care a avut aproape aceleaşi culori. Numele ”Brazuca” a fost ales de fani, fiind pentru prima dată când suporterii aleg numele balonului oficial al unui Mondial. Tradus, termenul înseamnă ”mândria naţională în stilul de viaţă brazilian”, însă în Brazilia cuvântul desemneazăă, informal, termenul de ”brazilieni”.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page