Important

SPORT | FC Botoșani va juca cu Universitatea Craiova. Absența publicului poate fi considerat un avantaj

Jucătorii de la FC Botoșani vor avea primul meci,  după perioada de izolare în care antrenamentele s-au desfășurat individual, în apartamente și lesne de înțeles că nivelul de joc a scăzut foarte mult, în ciuda dorinței de competiție a jucătorilor. Echipa adversară este   Universitatea Craiova, vineri, de la ora 20:00, iar antrenorul Marius Croitoru se declară bucuros că se joacă fără public, pentru că presiunea ar fi fost mult mai mare, știut fiind că publicul și atmosfera la meciurile oltenilor pe teren propriu este al ,,12-lea jucător”. ,,Jucăm împotriva unei echipe foarte bune, echipă care, chiar dacă a pierdut un meci cu Viitorul și unul l-au câștigat, să știți că au jucători de națională. Așteptarea a fost foarte lungă, vacanța a fost foarte lungă și ei sunt nerăbdători, dar trebuie să fim conștienți mergem foarte calculat la Craiova și să nu facem greșeli din dorința de a face
prea multe”,  a declarat antrenorul Marius Croitoru. Acesta este de părere că lipsa publicului este un mare avantaj pentru că  ,,să joci împotriva Craiovei cu 25- 30.000 de spectatori, mai ales acum când se bate la titlu, este normal să fie o presiune în plus pentru noi. Dar și noi avem jucători buni”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page