International

SPORT | Drogba ridică “leii” în aer » Gol şi pasă de gol la debutul pentru Galatasaray – VIDEO

Eliminarea din faza sferturilor cu Coasta de Fildeş la Cupa Africii nu l-a împiedicat pe Didier Drogba să debuteze în forţă la Galatasaray, în partida cu Akhisar, scor 2-1.

Atacantul de 34 de ani a semnat în ianuarie un contract pe un an şi jumătate cu liderul campionatului din Turcia, dar abia astăzi a apucat să debuteze. Şi a făcut-o cu stil. Introdus pe teren în minutul 63 în locul lui Bulut, ivorianul a avut nevoie de numai 5 minute pentru a deschide scorul.

Drogba s-a înălţat între doi fundaşi ai lui Akhisar, reluînd cu capul la colţul lung. Două minute mai tîrziu a scăpat spre poarta adversă, realizînd faza golului marcat de Burak Yilmaz.

Akhisar a redus din diferenţă cu cinci minute înainte de final, dar Galatasaray s-a impus cu 2-1. Cu această victorie “leii” s-au distanţat la 8 puncte de Beşiktaş şi la 9 de Fenerbahce, dar ambele rivale au un meci mai puţin disputat.

Akhisar 1-2 Galatasaray de dm_5082f0c86f7f4

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page