Alte sporturiLocalSport

SPORT | Astăzi, C.S.U.Suceava – C.S.M.Focșani la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” din Botoșani. Cinci suporteri au “interzis” la meci!

30 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul de handbal disputat de echipele C.S.U.Suceava și C.S.M.Focșani la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani, în seara zilei de miercuri, 12 octombrie a.c., începând cu ora 18.00.

Accesul spectatorilor în sală se va putea face cu o oră înainte de începerea competiției sportive pe la poarta de acces nr.2, de la demisolul clădirii, dinspre Bulevardul Mihai Eminescu.

Cinci suporteri suceveni, împotriva cărora s-a dispus măsura de interzicere a accesului pentru perioade cuprinse între 6 luni și un an, care intră în vigoare de la data luării la cunoștință despre încheierea procesului verbal de contravenție, nu vor putea asista la meciuri de handbal în acest interval de timp.

În cazul în care vor fi depistați în Sala Polivalentă, jandarmii le vor întocmi actele de sesizare ale organelor de urmărire penală pentru nerespectarea interdicției, fiind pasibili de pedeapsa cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă.

La intrarea în incinta sălii de sport va fi efectuat controlul corporal și al bagajelor pentru a nu se permite intrarea cu obiecte contondente, care ar putea reprezenta un pericol la adresa spectatorilor, sportivilor, oficialilor sau a forțelor de ordine, refuzul putând fi sancționat cu amendă de la 150 la 400 de lei sau cu prestarea a 70 – 120 de ore de activități în folosul comunității.

În executarea misiunii, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va fi sprijinit de efective de polițiști, pompieri și agenți ai firmei de securitate.

Recomandăm spectatorilor să adopte un comportament civilizat, în spiritul fair-play-ului, să nu răspundă la provocările altor persoane și să apeleze la forțele de ordine atunci când situația o impune, în vederea luării de către acestea a măsurilor legale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page