InfractionalLocal

Șoferul care a produs accidentul de la Vârfu Câmpului a fost reținut de polițiști. Acesta era beat și nu avea permis de conducere

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 40 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 16 august 2022, în timp ce se deplasa pe drumul național D.N. 29 C, în localitatea Vârfu Câmpului, direcția de deplasare, dinspre Mihăileni înspre Bucecea, ajuns în intersecția cu drumul național DN 29 A, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa, în intersecție, ulterior, acesta din urmă, acroșând un alt autoturism care staționa la indicatorul ”oprire”, din aceeași intersecție.

În urma  impactului a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, pasageră în unul dintre  autoturismele avariate.

Din cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul, de 40 de ani, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se vor impune.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page