InfractionalLocal

Șoferi beți și fără permis prinși în trafic de polițiștii botoșăneni

La data de 11 iunie 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 208 H, în comuna Corni, un autoturism care avea deficiențe majore la sistemul de iluminare, condus de un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

La data de 10 iunie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat, pe drumul public, din comuna Unțeni, un autoturism care avea sistemul de iluminare oprit, iar la vederea autospecialei de poliție, a schimbat brusc direcția de deplasare.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului,  iar în scurt timp au reușit blocarea acestuia. A fost identificat conducătorul auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Unțeni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 11 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe o stradă, din orașul Darabani, un autoturism, condus dr un tânăr, de 30 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu apartul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page