InfractionalLocal

Șofer amendat cu 2.000 de lei pentru un transport ilegal de lemne

La data de 3 mai 2023, intervalul orar 04:00-07:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au acționat pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de material lemnos.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei,  dintre care, 2 sancțiuni au fost aplicate pentru contravenții la regimul silvic.

De asemenea, au fost confiscați peste 8 metri cubi de material lemnos depistat fără documente legale.

Exemplu:

La data de 3 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Sucevei, o autoutilitară condusă de un un tânăr, de 34 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente specifice de transport, pentru cantitatea de 5,6 metri cubi de material lemnos, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page