Calendar

Sfântul Mucenic Calinic, episcopul Umbriei

Sfântul Mucenic Calinic este pomenit în calendarul creştin ortodox la 29 iulie. S-a născut în regiunea Cilicia (Asia Mică), într-o familie creştină.

Sfântul Calinic, ajuns la vârsta bărbatului desăvârşit, a văzut în jurul său mulţi oameni lepădându-se de Hristos şi trecând la religia păgână. Pentru această cădere, Sfântul Calinic suferea mult şi a ales să meargă prin oraşe şi sate să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu să întărească lumea în credinţă.

Căutând mântuirea sufletelor omeneşti, Sfântul Calinic a ajuns în oraşul Ancira (azi Ankara), din Galatia, unde a fost dus înaintea guvernatorului. În faţa acestuia, Calinic a recunoscut că este creştin şi că a venit să propovăduiască învăţătura creştină.

Pentru mărturisirea credinţei, a supus unor chinuri cumplite. La sfârşitul torturilor, demnitarul închinător la zei a hotărât ca mucenicul să fie încălţat cu încălţăminte de fier, în care erau piroane ascuţite, şi să fie dus în cetatea Gangra şi acolo să fie ars în foc. Motivul era că în acea cetate Sfântul Calinic întorsese mulţi oameni la Hristos şi voia ca aceia să-i vadă sfârşitul lui şi să se teamă.

Deci, sfântul, având în picioare încălţările cu piroane de fier, umbla ca şi cum nu simţea durerea din rănirea picioarelor şi cânta din psalmi.

Pe drum soldaţii care primiseră ordin să stea în spatele lui şi să-l alerge au însetat rău şi i-au spus: “roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă şi să nu murim. Căci noi am auzit că Dumnezeul tău toate le poate face. Deci, să nu pomeneşti răutăţile făcute de noi ţie, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului” (“Vieţile Sfinţilor”).

Deoarece temperaturile erau foarte ridicate şi nu exista nici o sursă de apă, Sfântul Calinic s-a rugat lui Dumnezeu şi a izvorât apă dintr-o piatră, şi au băut soldaţii.

Ajunşi în Gangra, Sfântul Calinic a fost băgat într-un cuptor încins cu foc mare. Şi-a făcut semnul crucii şi, rugându-se, a intrat în cuptor şi s-a culcat, dându-şi sufletul său lui Dumnezeu.

După ce focul s-a stins, creştinii din oraş au luat trupul mucenicului, care nu era vătămat în niciun fel de foc, şi l-au îngropat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page