Local

„Sfântul Gheorghe”, ocrotitorul spiritual al municipiului Botoșani, cinstit prin rugăciune, Sfintele Moaște și slujba oficiată de IPS Teofan – FOTO

Astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei împreună cu un sobor de preoți si diaconi, a oficiat slujba de resfințire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani.

Curtea lăcaşului de cult a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Reabilitarea bisericii s-a realizat printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, în valoare de peste 10 milioane de lei.

Ctitorită în anul 1551 de doamna Elena Rareș, Biserica „Sfântul Gheorghe” se află pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani.

Ca de obicei, de Hramul Bisericii, după slujbă au fost împărțite sarmale, cozonani și vin.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page