Calendar

Sfânta Muceniță Tecla

Sfânta Tecla s-a născut în Iconia (astăzi Konya, în Turcia) în prima jumătate a secolului I după Hristos. În anul 45, când Sfântul apostol Pavel a venit în acest oraş să propovăduiască credinţa în Hristos, tânăra Tecla l-a întâlnit în casa lui Onisifor. Ca urmare a cuvintelor Apostolului, Tecla a îmbrăţişat noua credinţă şi s-a dedicat unei vieţi în feciorie, renunțând la intenția de a se mărita.

Mama sa, Teocleia, și Tamir, logodnicul ei, s-au opus acestei decizii. Ca urmare a acuzațiilor aduse de aceştia înaintea guvernatorului provinciei, Sfântul apostol Pavel a fost întemniţat. La proces s-a hotărât ca Sfântul Pavel să fie alungat din oraș. Guvernatorul şi rudele au încercat să o îndepărteze pe Sfânta Tecla de credinţa în Hristos şi idealul fecioriei, dar ea a refuzat. Plină de furie, mama ei l-a convins pe judecător să o condamne să fie arsă de vie. Tecla a făcut semnul Crucii peste flăcări și a fost înconjurată de lumină, rămânând neatinsă de flăcări. Ploaia şi grindina care au urmat au stins focul, iar tunetele i-au alungat pe cei care doreau să o omoare. Părăsind teafără locul execuţiei, Tecla i-a găsit pe Pavel și pe însoțitorii lui, inclusiv pe Sfântul apostol Barnaba. Aceştia se ascundeau într-o peșteră din apropierea orașului. Împreună cu ei, a mers să propovăduiască Evanghelia lui Hristos în Antiohia, făcând multe minuni și suferind numeroase chinuri de-a lungul vieții ei.

După aceea, cu binecuvântarea Sfântului Pavel, Sfânta Tecla s-a retras într-o regiune pustie și aspră din Seleucia Isauriei, unde a continuat să propovăduiască Evanghelia și să săvârşească numeroase vindecări. La vârsta de 90 de ani, vrăjitori păgâni au venit în locul unde ea se nevoia, având intenţia să o batjocorească. Când Sfânta Tecla L-a chemat pe Mântuitorul în ajutor, un munte uriaș s-a despicat în două și o stâncă a acoperit-o, ea dându-și astfel sufletul în mâinile Domnului.

 

Moaștele Sfintei Tecla

Fragmente din moaștele Sfintei Mucenițe Tecla se află la Mănăstirea „Sfânta Tecla” (Mar Taqla) din Maaloula, localitate situată la 70 km vest de Damasc, capitala Siriei.

În România, moaştele Sfintei Tecla se găsesc la Mănăstirea Neamţ şi la Mănăstirea „Sfânta Tecla” din localitatea Predești, Dolj.

Fragmente din moaștele unei Sfinte cu numele Tecla se mai găsesc și în Europa Occidentală. Capul Sfintei este așezat spre cinstire în Domul din Milano, iar alte fragmente din moaștele aceleiași Sfinte se mai găsesc în Franța, Italia și Spania.

Referitor la cultul Sfintei Tecla în Spania, acesta a început cu sute de ani în urmă, în perioada „Reconquista” (718-1492). La Tarragona se organizează anual Festivalul „Santa Tecla”, între 15-25 septembrie, fiind recunoscut drept Festival Tradiţional de Interes Naţional de Guvernul Cataloniei şi drept Festival de interes turistic statal de guvernul spaniol. Festivalul sărbătoreşte aducerea moaştelor Sfintei Tecla în oraş (mâinile sfintei) în 1321, din Antiohia. În cinstea acestui eveniment, oraşul a pregătit impresionate ceremonii de întâmpinare a moaştelor Sfintei Tecla.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page