Politic

Scrisoare deschisă din partea lui Cătălin Flutur către Marcel Ciolacu, Președinte al PSD

Stimate Domnule Președinte Marcel Ciolacu,

Cu permisiunea domniei voastre, vă supun atenției un aspect care pune sub semnul întrebării veridicitatea și coerența principiilor asumate de către PSD în actualul context electoral, referindu-mă la profilul candidaților pentru ocuparea unor funcții publice.  După cum se știe, conform acestora, persoanele desemnate de către partidul dumneavoastră, pentru a accede la respectivele demnități, trebuie să nu fie afectate de încălcarea criteriilor de integritate morală și/sau juridică, așa cum au fost proclamate la nivel național (deci, care au aplicare în toate comunele și orașele țării). În acest sens, este de notorietate poziția fermă a domniei voastre față de eventualele candidaturi ale unor persoane care au în derulare acțiuni ale organelor judiciare, deschise pentru cauze penale, mai ales dacă acestea vizează fapte de corupție, cu atât mai mult dacă magistrații au emise în scop preventiv anumite măsuri speciale. Pentru exactitate, fac trimitere la  declarația pe care ați dat-o în luna martie a.c., preluată de către mass-media și publicată ca atare, din care citez: „Oricine are o decizie luată de un magistrat – arest la domiciliu, control judiciar- PSD nu-l va susține pentru nicio funcție!

Concret, vă aduc la cunoștință faptul că Organizația PSD Botoșani propune drept candidat  pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ pe dl. Andrei Cosmin Ionuț, care are calitatea de inculpat într-un dosar de corupție, conform DNA Suceava: „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 124/VIII/3 din 2 februarie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 februarie 2024, a inculpatului: ANDREI COSMIN-IONUȚ, primar al municipiului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite”.

De asemenea, este important să aveți în vedere că, asupra numitului, măsura controlului judiciar a fost prelungită la data de 02 aprilie a.c. cu alte 60 de zile. În concluzie, în lipsa unor măsuri corective cât mai rapide, odată cu demararea oficială a campaniei electorale, PSD Botoșani va avea înscris în cursa pentru mandatul de primar un membru de partid aflat sub ordonanță de control judiciar.

 

Domnule președinte, Excelența Voastră Domnule Prim-Ministru,

Nu mă îndoiesc de buna dumneavoastră credință, fiind bine cunoscută poziția instransigentă pe care o aveți față de abaterile de la normele și pricipiile democratice, între care cel al universalității legii este fundamental. Mai mult, alături de domnul președinte al PNL Nicolae Ciucă, conduceți o coaliție care are unul dintre scopurile majore garantarea funcționării statului de drept, în virtutea căruia partidele politice trebuie să cultive un mediu instituțional salubru și fără riscuri de întrerupere a mandatelor pe care scrutinul din această vară le va consfinți pentru următorii 4 ani, caz în care există o mare probabilitate a se înscrie și situația orașului nostru, cu argumentele mai sus descrise.

În speranța că veți interveni pe linie politică asupra nefericitei decizii a PSD Botoșani, determinând prin prerogativele statutare desemnarea unui alt candidat care să facă cinste orașului nostru și partidului pe care îl conduceți,

 

Vă asigur de respectuoasă mea apreciere,

 

Cătălin-Mugurel Flutur,

Președinte Organizația Municipală a PNL Botoșani

 

 

Botoșani, 21 aprilie 2024

Comunicat de presă Cătălin Flutur  – candidat PNL la primăria municipiului Botoșani

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page